Emocalm, 60 comprimate, Dacia Plant

Supliment alimentar pentru reechilibrare emoțională.

Prețul afișat este cu TVA și este valabil doar pentru comenzile online pe comanda-alphega-farmacie.ro.
În farmacii prețul poate varia.



Camil Petrescu spunea ca "viaţa nu trebuie irosită în frământări mărunte”. S-a constatat că de obicei ne trăim viaţa sub impulsul emoţiilor pe care le lăsăm adesea să ne subjuge. Pentru a ne simţi bine trebuie să fim calmi, să ne ţinem emoţiile sub control, mai ales pe cele negative, sub acţiunea cărora se secretă în corp substanţe care produc o serie de efecte nocive (îngustatera şi depunerea de grăsimi pe peretele vaselor de sânge, dereglări ale funcţiei stomacului, colecistului etc).

Pentru realizarea acestui produs, specialiştii Dacia Plant au selecţionat cu atenţie plante de leac care ne ajută să ne reechilibrăm emoţional, să ne trăim viaţa sănătoşi şi fericiţi.

SUNATOARE (Hypericum perforatum): Plantă românească tradiţională. Sunătoarea este una dintre plantele cele mai folosite plante pe plan mondial, datorită acţiunii sale anxiolitice şi antidepresive excepţionale. Conţine numeroase principii active valoroase, dintre care hypericina este cel mai important. Sunătoarea mai conţine şi taninuri, proantocianide, quercitina, bioflavonide, vitaminele C şi A, săruri minerale. Alături de efectele psihostabilizante, sunătoarea mai este cunoscută şi pentru efecte hepatoprotectoare, antiinflamatorii, astringente, etc.

VALERIANA (Valeriana officinalis): Este bogată în acizi valerianici, care sunt fitocampionii acţiunii sedative şi hipnotice şi de inducere a somnului. Planta are de asemenea acţiuni antispastice şi miorelaxante la nivelul muşchilor netezi de la nivelul tubului digestiv, a vaselor de sânge, al tractului reno-urinar etc.

ROINITA (Melissa officinalis): Plantă miraculoasă pentru secolul nostru, roinita este extrem de valoroasă datorită acţiuni sale de reglare psiho-emotională şi de stimulare a memoriei. Planta conţine principii active valoroase: flavonoide, triterpene, uleiui volatile (dintre care cel rosmarinic îi conferă calităţile reglatoare mentale). Alte efecte benefice ale roiniţei sunt: sedativ, tranchilizant, analgezic, antiinflamator, antispastic, carminativ.

LEVĂNŢICA (Lavandula officinalis): Este o plantă deosebit de parfumată, plăcută, renumita pentru acţiunea sa sedativă, relaxantă, datorată uleiului volatil. ULEI VOLATIL DE PORTOCAL Uleiurile volatile sunt cele mai preţioase componente active ale plantelor datorită acţiunii intense şi rapide. Uleiul volatil de portocal are efecte calmante şi relaxante, foarte potrivite pentru calmarea emoţiilor.

Efecte:

• antidepresiv

• anxiolitic

• armonizator al stărilor psihoemoţionale-psihostabilizant

• antistress, sedativ, uşor hypnotic, inductor al stării de somn, antispastic şi miorelaxant la nivelul muschilor netezi ai tubului digestiv, a vaselor de sânge, al tractului reno-urinar, stimulent al memoriei.

Indicaţii:

• distonii neuro-vegetative

• insomnie

• depresie

• anxietate

• atacuri de panică

• hipertensiune arterială

• cardiopatie ischemică

• tahicardie

• sindrom hyperkinetic

• gastro-duodenite

• diskinezii digestive, biliare, urinare.


Compoziţie:

lavanda (Lavandula angustifolia)- părţi aeriene (100 mg); roinita (Melissa officinalis) părţi aeriene (100 mg); sunătoare (Hypericum perforatum)- părţi aeriene (100 mg), valeriana (Valeriana officinalis), rădăcini (50 mg); ulei esenţial de portocal (Citrus sinensis)(5 mg) agent de încărcare: celuloza microcristalina; agenţi antiaglomeranţi: dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu vegetal.


Mod de administrare:

Pentru adulţi şi copii peste 14 ani: 1 comprimat de 3 ori pe zi înainte de mese (în situaţii solicitante, adulţii pot lua şi de 3 ori pe zi câte 2 comprimate, pe perioade scurte, de 2-3 săptămâni).

-Pentru copii între 10 şi 14 ani: este recomandat după vârstă şi greutate, cu avizul medicului. Pentru copii sub 10 ani: este recomandat după vârstă şi greutate, cu avizul medicului.

-Comprimatele se iau cu puţină apă sau se pot suge (gustul este plăcut datorită conţinutului de lactoză şi uleiuri volatile).


Precauţii şi avertizӑri:

Intoleranţă la lactoză.


Forma de prezentare:

Flacon cu 60 comprimate.

Produse recomandate de farmaciștii Alphega

Preț întreg de la
35 49 lei
Preț cu discount
3194 lei
Economisești
355 lei
Preț întreg de la
23 50 lei
Preț cu discount
2115 lei
Economisești
235 lei
Preț întreg de la
25 50 lei
Preț cu discount
2295 lei
Economisești
255 lei
Preț întreg de la
143 00 lei
Preț cu discount
10725 lei
Economisești
3575 lei
Preț întreg de la
61 12 lei
Preț cu discount
5501 lei
Economisești
611 lei
Preț întreg de la
20 24 lei
Preț cu discount
1822 lei
Economisești
202 lei
Preț întreg de la
44 07 lei
Preț cu discount
3966 lei
Economisești
441 lei
Preț întreg de la
30 00 lei
Preț cu discount
2700 lei
Economisești
300 lei
Preț întreg de la
36 00 lei
Preț cu discount
3240 lei
Economisești
360 lei
Preț întreg de la
56 90 lei
Preț cu discount
5121 lei
Economisești
569 lei